25 ian. 2012

Un tanar actor

De mic copil mi-a placut sa joc in piesele de teatru de la gradinita si am tinut-o tot asa pana in clasa a-6-a  cand a trebuit sa emigrez. Ajuns in Spania, am incercat sa continui ce-am facut si-n tara si, dupa 2 ani de zile, vorbind cu un profesor despre pasiunea mea pentru actorie, m-a sfatuit sa ma bag intr-un grup de teatru, asa cum mi-a placut de fiecare data sa fac, i-am ascultat sfaturile si m-am pus pe treaba…in primul an nu am reusit ca intru in grupul de teatru “Fem Teatre”, dar crezind in proprile forte am incercat din nou, un an mai tarziu cand a fost pentru mine cu noroc. Am fost 2 ani in grupul de teatru ”Fem Teatre” , am jucam in 2 piese de teatru care pentru mine au insemanat foarte mult si-am avut ce invata…dar am decis sa ma retrag si sa merg la un alt teatru unde am crezut eu ca-mi va fii mai bine, am putut sa merg doar 5 luni de zile la teatrul “Ganyotes”. La grupul de teatru Ganyotes, am cunosct niste actori deosebiti care fac o treaba foarte buna pentru persoanele cu dizabilitati (voi scrie si despre acest grup de teatru in urmatorul articol).



Preluat de pe blogul personal al lui Emanuel.http://emanuelmunteanu.wordpress.com/2012/01/21/ce-nu-se-stie-despre-mine-partea-i/

Si el este unul dintre romanii care traiesc in Spania.L-am cunoscut pe facebook si mi-a atras atentia cat de deschis era catre ideea pe care eu o promovez,idee care a dus la infiintarea acestui blog cum ca romanii sunt oameni decenti si muncitori.

18 ian. 2012

El Cocinero en casa

"El Cocinero en casa" este un mic negot care vinde mancare preparata pentru cei care vor sa manance acasa. Pui la rotisor, salate si alte feluri de mancare, tipic spaniole,care pot fi usor ambalate si transportate acasa. Il gasiti pe strada Antonio Arias la numarul 13. Cine e insa "el cocinero"? Cel care asigura mancarea multor locuitori ai centricului cartier din Madrid? Cei doi din fotografii sunt bucatarii. Patronul localului si romanca pe care o vedeti in imagini. Ea este motivul pentru care m-am deplasat pana acolo. O cunosc de cativa ani si stiu ca are doua fete in tara si din acest motiv vrea din tot sufletul sa se intoarca la ea acasa. Este unul dintre romanii care




vor  sa traiasca in locul unde s-au nascut numai ca vremurile pe care le traim au impins-o catre emigrare. Face treaba foarte buna. Patronul este incantat ca munceste pentru el mai ales ca la prima ora ajuta la bucatarie, dupa care ramane sa prepare ea insasi unele feluri de mancare iar la ultima ora trece la vanzare pentru ca colega ei spaniola pleaca inainte de ora de inchidere si cineva trebuie sa vanda tot ce s-a preparat in timpul zilei. Si ea e multumita de felul in care o trateaza colegul si seful ei. Spune ca e un om corect care o apreciaza pentru munca pe care o presteaza. Mie personal mi-a confirmat ca "es muy trabajadora" si m-a
animat ca continui sa scriu despre romanii care muncesc.

La iesire, chiar in coltul strazii la doar cativa pasi de intrarea in locul unde munceste romanca noastra un alt roman canta la acordeon pentru asi castiga existenta. Vreau sa va intreb ce credeti...dintre toti cei care trec pe acolo cu treburi sau intamplator, cati isi dau seama ca baiatul cu acordeonul e roman si cati sunt cei care realizeaza ca cea din spatele usilor vine din aceeasi tara si a ales sa prepare mancare departe de copii ei tocmai pentru a castiga banii de care acestia au nevoie?

9 ian. 2012

Scrisoarea unui roman emigrant catre un politician.......

Ioan-Florin Florescu, un fost cercetător român, plecat din ţară pentru a câştiga un trai mai bun, este acum delivery boy (livreaza mâncare la domiciliu) pentru un restaurant indian din Scoţia. De Anul Nou, Ioan-Florin Florescu i-a adresat o scrisoare senatorului Viorel Badea ca răspuns la mesajul trimis de acesta de 1 decembrie 2011.


 


“Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea

Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea [senatorul comunităţilor românilor din Asia şi Europa în Parlamentul României], care s-a gîndit să mă felicite cu ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”. Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile...

1 decembrie

Dragi români de pretutindeni,

Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în
America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.

Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”

Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste.

Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.

La Mulţi Ani România!
La Mulţi Ani români de pretutindeni!

Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911
http://www.badeaviorel.ro/




Dragă Domnule Senator Viorel Badea,

Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați. Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar
singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orășel scoțian.

Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact
din Iași. Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva, sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.

Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni” care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?

Ca să îmi arătați că vă pasă?

Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile românești”, de ce nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru care suspinați acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, și cum niște copii devotați se antrenează să devină campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea.

Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.

Dar, repet, nici dvs. nu m-ați întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum?

Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și dreptatea. Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.

Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile românești”. Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile românești” sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”. În Franța am cunoscut un om care și-a
pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”).

La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstraţi măcar distanța
tăcerii?

Ioan-Florin Florescu”

Scrisoarea deschisă a lui Ioan-Florin Florescu către senatorul Viorel Badea ne arată încă o dată spiritul românilor care se simt neîndreptăţiţi, a celor care s-au săturat de demagogia politică, a celor care au auzit prea multe promisiuni electorale încât nici nu le mai pot ţine şirul, este o scrisoare a fiecărui român care s-a săturat ca şmecherii politici să se folosească de cultura şi simbolurile naţionale pentru a le aservi unor scopuri lipsite de demnitate.

Este o scrisoarea a românului care a plecat în afară pentru a câştiga o pâine cinstită pentru că în România nu a fost lăsat. Nu a fost lăsat să îşi practice meseria, cercetarile şi studiile, fiind plătit cu un salariu care nu acoperă costurile supravieţuirii.

Ioan-Florin Florescu a devenit, într-o măsura mai mare sau mai mică, vocea românilor de pretutindeni care se simt umiliţi în ţara lor. A devenit vocea celor care s-ar intoarce acasă, dar nu au de ce!



Acest material a aparut deja in mai multe publicatii.Credeti ca reflecta realitatea pe care o traiti si voi?

Despre blog

Romania din Madrid s-a nascut din dorinta de a face vizibila comunitatea de romani care traieste in acest oras, dar mai ales partile ei bune. Prin 2011 cand un val de stiri negative despre romanii plecati din tara umpleau paginile ziarelor din Europa, am hotarat sa incerc sa arat, in imagini, cealalta fata a romanilor, cea pozitiva. Pentru ca ea exista si pentru ca nu e complicat sa o facem vizibila.
Nu m-am nascut cu harul scrisului, dar ma pricep cat de cat sa fac o fotografie si am mizat pe asta la inceput.
Dupa care, cu trecerea anilor, am inceput sa inseilez cateva fraze langa fotografii. In ultima vreme am tot mai multe subiecte, la nivel local: activitati pe care le organizam chiar noi, sau evenimente la care suntem invitati.
Sper sa apreciati incercarea mea si sunteti invitati sa participati la vizibilizarea calitatilor noastre ca membrii ai comunitatii de romani din Madrid.

Articole mai vechi